Din experienţa de lucru

„Limba, alegerea şi cursivitatea expresiunii în expunerea vorbită sau scrisă e un element esenţial, ba chiar un criteriu al culturii. Stilul e omul, fiindcă nu e numai forma limbistică şi fiindcă nu consistă numai în conştiinţa limbii, ci fiindcă exprimă totodată munca de cugetare şi perfecţiune a omului. Cum descrie cineva un lucru, aşa l-a văzut şi l-a priceput.”

Mihai Eminescu

Unul dintre principalele atribute ale omului, prezent în orice definiţie a sa, este acela de a fi o fiinţă socială. De aceea, încă de la primele faze ale dezvoltării lor, oamenii au simţit necesitatea comunicării. „Toată viaţa şi toată societatea, laolaltă cu toată cultura, sunt o chestiune de comunicare,” scrie Constantin Noica. Formarea unei tinere generaţii cu o cultură comunicaţională de bază este şi scopul principal al studierii limbii şi literaturii (române şi universale) în şcoală.

Modelul comunicativ prevede centrarea procesului instructiv-educativ pe comunicare. Lucrând asupra problemei Dezvoltarea competenţei comunicative a elevilor, doresc ca discipolii mei să fie capabili să înţeleagă lumea, să comunice şi să interacţioneze cu oamenii, să-şi întrebuinţeze în mod eficient şi creativ capacităţile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete din viaţa cotidiană, să fie sensibili la frumosul din natură şi la cel creat de om. În procesul activităţii mele didactice ţin cont de modelul comunicativ-funcţional, care prevede:

·        situaţia de comunicare (transmiterea la elevi a unor informaţii care conţin gânduri, idei, opinii, atitudini, evenimente, stări);

·         funcţiile limbajului (rezultatul oglindirii în mesaj, în fraza concretă pe care o rostim sau o scriem, a raportului dintre mesajul nostru şi unul dintre factorii care sunt prezenţi într-un proces de comunicare);

·         competenţa de comunicare (un set de strategii sau de procedee creative care permit înţelegerea valorii elementelor lingvistice în context şi posibilitatea de a participa la discurs oral sau scris printr-o exprimare potrivită situaţiei de comunicare).

Conform cercetărilor lui C. Simard competenţa de comunicare conţine următoarele componente:

·        Componenta verbală care integrează toate componentele limbii (dimensiunea lingvistică, dimensiunea textuală, dimensiunea discursivă);

·        Componenta cognitivă (memorarea, diferenţierea, compararea etc.);

·        Componenta enciclopedică;

·        Componenta ideologică;

·        Componenta literară;

·        Componenta socio-afectivă.

la cunoaşterea şi întrebuinţarea aspectelor de ordin fonetic, lexical, morfologic şi sintactic, în timpul studierii unui text literar propun elevilor să selecteze unele părţi de vorbire, să indice timpul verbelor, să explice unele ortograme, să construiască enunţuri. Dimensiunea textuală o aplic la orele de comunicare orală şi scrisă, propunându-le elevilor să alcătuiască un text de volum mic, un monolog, un dialog, compuneri descriptive, narative pe o anumită temă. Pentru a înlesni munca elevilor practic compunerile cu început dat, compunerile cu sfârşit dat, alcătuirea unui monolog, pornind de la o situaţie („Sunt un pui de pasăre. Ce le-aş spune copiilor?”, „Sunt un copăcel. Ce le-aş spune oamenilor?” etc.). Pentru dezvoltarea creativităţii elevilor folosesc şi aşa teme pentru compuneri ca Cearta cazurilor, Dulapul cu cuvinte, Sunt un pronume de politeţe, Dialogul dintre prepoziţie şi conjuncţie, Necazul pronumelui personal neaccentuat şi altele.

     Folosirea limbii în diferite situaţii de comunicare le ajută elevilor să alcătuiască monologuri şi dialoguri, să participe la dezbateri, să-şi exprime părerea despre cele citite, despre cineva sau ceva.

     Componenta cognitivă se referă la stăpânirea operaţiilor intelectuale (memorarea, diferenţierea, compararea). În cadrul lecţiilor de limbă şi literatură elevii memorizează unele texte lirice şi fragmente în proză, reţin noţiunile prevăzute de programă; diferenţiază părţile de vorbire şi părţile de propoziţie, identifică figurile de stil; compară operele literare şi alcătuiesc sinteze, compară stilul scritorilor.

     Componenta enciclopedică o folosesc atunci când fac legătura interdisciplinară: cu istoria (la studierea miturilor, a legendelor şi a operelor istorice), cu muzica, cu arta plastică, cu alte limbi (ucraineană, rusă, franceză), cu geografia etc.

     Componenta ideologică o aplic când solicit elevilor părerea despre cele citite, despre relaţiile omului cu semenii săi şi cu lumea înconjurătoare, despre mesajul transmis de opera literară. Metodele cele mai eficiente sunt problematizarea şi brainstorming-ul.

     Componenta literară presupune creativitatea verbală. La orele de limbă o aplic atunci când solicit elevilor să găsească exemple potrivite din operele studiate la literatură, să alcătuiască texte de volum mic, să realizeze comentariul literar al unei opere studiate, să scrie un eseu.

Pentru a forma componenta socio-afectivă apelez în procesul didactic la  cunoştinţele elevilor despre tradiţiile populare şi locale, la valorile neamului nostru.

De competenţa de comunicare ţine şi deprinderea tehnicilor de construire a întrebărilor şi a răspunsurilor. Permanent îi ajut pe elevi să înveţe să asculte întrebările, să le înţeleagă, să formuleze ei înşişi întrebări adecvate, să caute răspunsuri. Mai presus de toate este foarte important ca elevii să poată pune singuri întrebări. La orele de literatură dezvolt interesul şi capacitatea elevilor de a pune întrebări folosind jocul didactic Ce? Unde? Când?, jocul de rol de-a profesorul şi elevii. Întrebarea poate schimba relaţia profesor – elev, ajungând la un adevărat parteneriat bazat pe încredere. Între mine şi elevi se află textul literar, plin de mister, iar întrebarea atent construită creează punţi, folosind experienţa de lectură, de cultură şi de viaţă a elevului. Raportul dintre întrebare şi răspuns se poate inversa: opera literară oferă răspunsuri, dar nu ştim exact la ce întrebări. În toate momentele receptării, indiferent de metoda aleasă, întrebarea rămâne o modalitate importantă de a înţelege opera literară, dar şi lumea în diversitatea ei, de a se înţelege pe sine, dar şi pe alţii.

Esenţială pentru dezvoltarea competenţei comunicative a elevilor este problema vocabularului, care rămâne permanentă, mereu actuală, pentru că însuşi vocabularul limbii – înregistrând toate schimbările din viaţa omului şi a societăţii – se îmbogăţeşte continuu. Solicit elevilor să cunoască sensul cuvintelor, fiindcă necunoaşterea lui duce la folosirea lor incorectă. Cer elevilor să găsească sinonomele unor cuvinte, indiferent dacă sunt neologisme sau chiar regionalisme. Explicarea cuvintelor necunoscute o fac la orice moment al lecţiei. Dar numai lămurirea sensului cuvintelor nu este suficientă. În rezolvarea problemei vocabularului munca de explicare o realizez paralel cu cea de fixare, de activizare a lexicului. Pentru aceasta folosesc exerciţii numeroase şi variate:

·        Notarea cuvintelor necunoscute în caiete;

·        Consultarea permanentă a dicţionarelor (explicativ, ortografic, de sinonime, de antonime, de paronime, frazeologic);

·        Expuneri orale şi scrise;

·        Memorarea unor fragmente literare - modele de limbă - în proză ori în versuri;

·        Întrebuinţarea cât mai frecventă şi în construcţii cât mai variate a termenului pentru ca acesta să fie pus în situaţia de a îndeplini felurite funcţii şi de a-şi dezvălui diferitele sensuri şi nuanţe;

·        Stabilirea a cât mai multe legături (la studierea unui text artistic elevii trebuie să găsească forma literară a unor cuvinte, să indice sinonime pentru sensul din text al cuvintelor, să aleagă antonime potrivite, să formeze familiile lexicale a unor cuvinte, să stabilească câmpurile lexicale a cuvintelor propuse).

Formarea competenţei comunicative a elevilor este un proces de lungă durată şi necesită aplicarea metodelor şi procedeelor potrivite. Mă străduiesc să dirijez procesul de învăţare astfel ca elevii să capete cunoştinţe, priceperi şi deprinderi prin ei înşişi, prin studiu activ, intens şi pasionat. Eficiente din acest punct de vedere sunt metodele interactive şi anume lucrul în grup şi în perechi. Aceste procedee de lucru dau naştere unei atmosfere de cooperare în clasă, sporind competenţele comunicative ale elevilor; oferă elevilor timizi şansa de a participa din plin la activităţi într-un cadru restrâns, prietenos; încurajează elevii să-şi asume, într-un grad mai mare, responsabilitatea în procesul învăţării; stimulează creativitatea; reduc rolul central al profesorului în timpul lecţiei, instruirea fiind centrată pe elev; creează o atmosferă de toleranţă; sporesc interesul pentru studierea limbii române.

În procesul dezvoltării competenţei comunicative un loc aparte îl ocupă jocul didactic, cea mai sigură cale de acces spre sufletul copilului, spre minunata lui lume de gânduri şi vise. Pentru copil, aproape orice activitate este joc. "Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică cere să respire şi, în consecinţă, să acţioneze." (E. Claparede)

Jocul didactic este o activitate care imprimă activităţii didactice un caracter dinamic şi atrăgător, induce o stare de bucurie şi de destindere care previne monotonia şi oboseala şi fortifică energiile intelectuale şi fizice ale elevilor.

Jocurile didactice care mi-au permis o reuşită abordare şi pe care le-am folosit la clasă cu succes fac parte din categoria metodelor active de predare-învăţare.

Pentru dezvoltarea competenţei comunicative a elevilor foarte interesante sunt jocurile de rol. Punând elevii să relaţioneze între ei, jocul de rol îi activizează din punct de vedere cognitiv, afectiv şi motric-emoţional, iar interacţiunile dintre participanţi dezvoltă autocontrolul eficient al conduitelor, comportamentelor şi achiziţiilor.

Jocul de rol poate fi:

1. Ca o povestire în care un narator povesteşte desfăşurarea acţiunii şi diferite personaje o interpretează;

2. Ca o scenetă în care personajele interacţionează, inventând dialogul odată cu derularea acţiunii;

3. Ca un proces care respectă în mare măsură procedura oficială.

         Practic jocurile de competiţie, procesele literare, jocul de-a ghidul şi vizitatorul, jocul de-a învăţătorul şi elevii.

         Profesând pedagogia, nu uit că datoria mea profesională şi morală este să realizez, prin lecţiile de limbă şi literatură, o activitate dintre cele mai plăcute şi folositoare pentru elevi, un act de cultură cu largi răsfrângeri în formarea caracterelor, a personalităţii. Un loc aparte în activitatea mea îi revine dezvoltării creativităţii elevilor. Nu uit de faptul căci copiii au ochi mai atenţi, pentru că-s mai curioşi, auz mai fin, spirit de observaţie mai ascuţit decât al nostru, al adulţilor. Imaginaţia lor e şi ea mai dezvoltată, iar dăruirea lor în ceea ce creează e mai adâncă. Creativitatea elevilor trebuie stimulată. Primul pas este depistarea elevilor cu potenţialităţi creative superioare. Foarte uşor îi observ pe aceşti elevi în procesul de învăţământ, utilizând metodele interactive. Elevii dotaţi ies în evidenţă prin compuneri, prin soluţionări de probleme neobişnuite, ori prin întrebările pe care le pun. La lecţii creez situaţii în care copiii pot avea iniţiativă, pot pune întrebări, pot discuta şi propune soluţii personale. În clasă apar teme şi situaţii ce stimulează fantezia şi creativitatea şi stârnesc curiozitatea elevilor. Mari rezerve pentru cultivarea creativităţii elevilor o are activitatea în afară de clasă şi extraşcolară. Vizitarea expoziţiilor, ca şi excursiile lărgesc orizontul elevilor, câmpul fanteziei şi sunt prilejuri pentru nenumărate întrebări şi texte pe care le vor alcătui.

Conştientizez faptul că îmi revine obligaţia să realizez prin fiecare lecţie un act de creaţie ce stă la baza formării intelectuale şi culturale a elevilor, a educaţiei civice şi patriotice a lor.

 „Şcoala oricând ... e o grădină când profesorul va fi un om de spirit, care va şti să intereseze pe elevii săi pentru obiectul ce propune”, scria Luceafărul literaturii noastre, marele Mihai Eminescu. Din tot sufletul doresc ca activitatea mea pedagogică să le ofere învăţăceilor mei şansa să cuteriere acestă grădină, culegând cele mai gustoase roade, care le-ar oferi şansa să urce pe Olimpul Înţelepciunii.